Biserica Agape Straubing

Ittlinger Str. 234, Straubing, 94315 ,Germany
Biserica Agape Straubing Biserica Agape Straubing is one of the popular Religious Organization located in Ittlinger Str. 234 ,Straubing listed under Church/religious organization in Straubing , Religious Organization in Straubing ,

Contact Details & Working Hours

More about Biserica Agape Straubing

Datorită situaţiei economice din România dinaintea anilor 1989, însă şi după revoluţia din acel an, o parte din fraţi, împreună cu familiile lor, au emigrat în Germania, parte din ei stabilindu-se în oraşul STRAUBING, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, au deschis Biserica Penticostală Română, activând pentru o vreme în spaţiul unei biserici evanghelice din oraş, iar mai apoi, în spaţiul bisericii baptiste germane din Straubing. În această perioadă, un rol important l-a avut fratele Georg Wagner, care a slujit ca păstor din anul 1991 şi până în anul 2011, în prezent slujind ca şi păstor asistent, în Biserică. Atât creşterea numerică, creşterea numărului copiiilor, creşterea numărului de tineri, insuficienţa spaţiului, cât şi timpul puţin alocat de către fraţii care ne găzduiau, ne-au determinat să ne gândim şi să alegem să schimbăm din nou locaţia, în scopul de a putea oferi Bisericii, cu ajutorul lui Dumnezeu, un program de creştere şi dezvoltare spirituală adecvată, lucru care s-a realizat în anul 2012, iar acum ne bucurăm de un local propriu. În fiecare lună vedem persoane noi, parte din ei alegând să se stabilească aici. Înţelegem prin aceasta că Dumnezeu ne cheamă să fim lucrători, împreună cu El, pentru lărgirea Împărăţiei Lui în oraş şi în împrejurimile acestuia.

Map of Biserica Agape Straubing